Identitatea personală nu e statică, ci un proces prin care ne redefinim pe tot parcursul vieții.
Ce reprezintă identitatea personală?
Dacă e să căutăm în dicționare, ”termenul identitate este un termen generic folosit în toate științele sociale pentru a descrie concepția și expresia individualității unei persoane”.
În sens psihologic, identitatea este legată direct de o multitudine de elemente precum imaginea de sine (modelul mental a unei persoane despre ea însăși), stima de sine și individualitatea.
În schimb, sociologii folosesc deseori termenul de “identitate” în sensul de identitate socială, ceea ce implică trăsăturile de grup care îl definesc pe individ.
Dacă e să sumarizăm aceste definiții, am putea spune că identitatea personală este un concept complex, alcătuit dintr-o combinație de trăsături, experiențe, valori, principii, credințe, scopuri și percepții care definesc cine suntem noi ca indivizi. Am putea fi tentați să credem că identitatea este un concept complex care se definește cu claritate pe măsură ce devenim adulți, însă, în realitate, identitatea noastră personală este departe de a fi statică. Este mai degrabă un proces dinamic prin care ne redefinim pe tot parcursul vieții.
Care este mitul pe care îl îmbrățișăm atunci când vine vorba de identitatea noastră?
Acela că, ne descoperim și ne conștientizăm cu claritate identitatea, într-un anumit moment al vârstei adulte. Mai exact, trăim cu impresia că ne putem fixa într-o anumită versiune a noastră, versiune construită în jurul mediului în care am crescut, a valorilor și principiilor de viață pe care le-am integrat, a educației pe care am primit-o, așteptărilor sociale sau a influențelor din trecut și că acea versiune ar trebui să fie valabilă tată viața. Însă, versiunea noastră ca ființe umane este într-o continuă actualizare de sine, sau auto-actualizare, așa cum spunea psihologul umanist de origine americană, Carl Rogers. Conform principiului pe care acesta l-a dezvoltat, ”fiecare dintre noi are un potential unic de dezvoltare, creștere și schimbare într-o direcție sănătoasă și pozitivă.” Conștientizarea acestui potențial este cel care ne ghidează comportamentele, alegerile și acțiunile în viață.
De ce ne e greu să ne (auto) cunoaștem?
Pentru că e tot greu să ne găsim timpul necesar pentru a sta în momente de introspecție.
Partea dificilă pe care o întâmpină majoritatea oamenilor este că nu conștientizează acel potențial de care amintește C. Rogers decât în măsura în care se cunosc pe sine, iar măsura în care se cunosc pe sine e în strânsă legătură cu TIMPUL pe care și-l alocă fiecare explorării personale.
Cu alte cuvinte, ne conștientizăm potențialul în măsura în care ne facem timp pentru autoreflecție și autocunoaștere.
Iar asta înseamnă:
– preocupare sinceră și asumată pentru propria evoluție,
– timp pentru introspecție și analizarea propriei persoane
– și, mai ales, dorință de a schimba acele aspecte pe care le identificăm disfuncționale și nealiniate cu cine am descoperit că suntem.
Așadar, claritatea identității personale depinde de gradul de autocunoaștere de care dispunem, autocunoașterea fiind cea care ne rafinează percepția asupra propriei identități.
Cu toate acestea, mulți oameni tind să-și definească identitatea pe baza factorilor precum cariera, statutul social, relațiile sau alte circumstanțe externe – având un nivel scăzut de autocunoaștere și fixarea într-o identitate rigidă, care poate duce la lipsă de autenticitate și la o stare de nemulțumire interioară.
Mulți încearcă să-și găsească identitatea prin încadrarea în tipare preexistente sau prin compararea cu alții. Ei pot urmări calea pe care li s-a sugerat-o sau pe care o consideră a fi cea mai optimă din punct de vedere social, astfel încât să se simtă validați și încadrați într-un grup.
De asemenea, unele persoane încearcă să se agațe de viziuni identitare din trecut, temându-se să exploreze noi aspecte ale identității lor.
De ce aceste abordări nu funcționează pe termen lung?
Deoarece identitatea noastră este ceva mult mai complexă decât ceea ce poate fi încadrat în tipare fixe sau în modele sociale. Încercarea de a ne potrivi în anumite roluri sau norme sociale poate să ne limiteze autenticitatea și să ne împiedice să descoperim adevăratul potențial al identității noastre.
Când gradul de autocunoaștere crește, identitatea personală este ancorată în aspecte ce țin de validări interioare, semnificație, valori esențiale nenegociabile și un scop clar în viață.
Care ar fi o abordare diferită?
O abordare mai sănătoasă și mai eficientă pentru gestionarea identității personale este să ne privim identitatea ca pe un concept viu, care se modelează și evoluează o dată cu gradul nostru de conștientizare a cine suntem în această matrice a vieții. Suntem opere în continuă creare. Suntem rezultatul tuturor experiențelor noastre, dar și al procesului continuu de învățare și adaptare la lumea în care trăim. Acceptarea faptului că identitatea noastră evoluează în mod natural și că ne putem redefini constant ne deschide ușa spre explorarea diferitelor aspecte ale personalității noastre.
Ce ne-ar ajuta să fim mai aliniați la nivel identitar, pe termen lung?
● Auto-reflecție constantă. Este esențial să avem timp pentru introspecție, pentru a ne analiza valorile, pasiunile și interesele reale din actuala etapă de viață. E important să știm cum ne simțim și ce e semnificativ pentru noi în prezent.
● Deschidere către schimbare. Nu putem evolua cu atitudine ostilă, rigidă în fața schimbărilor vieții. Schimbarea e inevitabilă. Tocmai de aceea, e important să fim deschiși față de noi oportunități și experiențe. Nutrebuie să ne fie frică pentru a explora noi pasiuni sau pentru a ne asuma anumite decizii care ne pot ajuta să trăim autentic, aliniați identitar între ceea ce credem că e bine să facem și ceea ce chiar facem pentru viața noastră.
● Asumarea autenticității. Căutarea validărilor externe, comparația cu ceilați, neîncrederea în propriul potențial sunt elemente sigure ale neîmplinirii. Ne ajută mai mult să ne asumăm autenticitatea și să ne permitem să fim cine simțim că suntem cu adevărat.
● Învățarea continuă. Am vorbit deseori despre Long Life Learning – învățarea pe termen lung și că aceasta este calea firească pentru auto-actualizare și dobândirea împlinirii. – Acest proces continuu de învățare ne poate ajuta să ne extindem limitele asupra propriei identități și să ne adaptăm contextelor mai mult sau mai puțin provocatoare ale vieții.
Aș concluziona cu această idee: identitatea personală nu este un concept fix și limitat pentru toată viața, ci un proces dinamic și evolutiv prin care ne redefinim pe tot parcursul vieții. Prin auto-reflecție constantă, deschidere către schimbare, asumarea autenticității și învățarea continuă, putem să descoperim noi straturi identitate care reflectă cu adevărat cine suntem și să trăim o viață mai autentică și împlinită
