Fitness, Energie, Motivație, Evoluție, Identitate și Armonie

Fitness, Energie, Motivație, Evoluție, Identitate și Armonie

Ritual de Dimineață

Home/Evoluție/Ritual de Dimineață
8aug.

Dacă este ceva ce-mi doresc din toată inima pentru Tabăra FEMEIA pe care o organizăm de doi ani, această dorință este legată de ritualul de dimineață și cel de seară. În jurnalul taberei conturăm aceste ritualuri, pe care le și predăm la nivel teoretic și experiențial.

Și, da, îmi doresc tare mult ca femeile care ne însoțesc în această călătorie de 4 zile să ducă cu ele mai departe obiceiuri pe care le instalăm și ritualuri pe care le integrăm în programul de dimineață și de seară. Implementarea obiceiurilor este un proces pe care-l monitorizăm împreună pe grupul de WhatsApp, timp de 30 de zile. Cele care sunt perseverente și rămân alături de noi în proces au șanse mult mai rapide de schimbare a poveștii de viață, odată cu schimbarea felului în care pornește și se sfârșește ziua. Ne trezim, la propriu, odată cu aceste obiceiuri, odată cu o rutină conștient integrată și intenții clare, de la început… Ne trezim într-o viață în care noi jucăm rolul principal și o facem la nivel de performanță.

“Fii stăpân pe dimineața ta, fă-ți viața mai bună!”  Robin Sharma.

Felul în care pornești ziua, primele gânduri și primele acțiuni, pot avea o amprentă evidentă asupra felului în care se va desfășura întreaga zi. Felul în care îți organizezi diminețile ar putea să influențeze starea și energia pentru întreaga zi.

Ce faci imediat după ce te trezești?  

Ia-ți câteva momente pentru tine și stabilește-ți obiceiurile de dimineață, construind pas cu pas un ritual al dimineții.

„La trezire, lasă cuvântul „mulțumesc” să curgă de pe buzele tale, pentru ca acest lucru îți va aminti să începi ziua cu recunoștință și compasiune.” Dr. Wayne W. Dyer

Pune telefonul la distanță de tine…

„Una dintre cele mai triste greșeli în ceea ce privește gestionarea timpului este aceasta tendință a oamenilor de a cheltui cele mai productive două ore ale zilei făcând lucruri pentru care nu e nevoie de mari capacități cognitive (precum activitatea pe rețele de socializare). Dacă am putea recupera aceste ore prețioase, cei mai multi dintre noi am avea mult mai mult succes în îndeplinirea a ceea ce dorim cu adevărat să realizăm.” Prof. Dan Ariely

În fiecare dintre noi se află un potențial nelimitat, un potențial de care majoritatea dintre noi nu suntem conștienți încă. Este foarte important cum te trezești si cum folosești prima oră a dimineții, prima parte a zilei. Atunci când desfășori un proces și un program conștient al acestui timp, practic aplici o metoda de împuternicire: ești în controlul propriei zile iar prin perseverență – cu consecvență și determinare – preiei chiar controlul propriei vieți și propriului succes.

Oameni de succes și ritualurile lor…

Tony Robbins este o personalitate dominată de o energie pozitivă, mobilizatoare, acest aspect nu se poate contesta. Ca si „antrenor de viață” (life coach), Tony a petrecut zeci de ani ajutând oamenii să trăiască viața pe care si-o doresc, iar el pare să trăiască întotdeauna cu zâmbetul pe chip.

Oare, cum reușește un om ca el sa fie mereu o astfel de energie excepțională?

Într-un interviu alături de celebra Oprah, Robbins dezvăluia cheia menținerii tonusului sau pozitiv: fiecare dimineață începe cu un ritual de 10 minute.

După ce face o ședință de respirații, Robbins se simte pregătit pentru ritual și începe cu starea de recunoștință.

„Eu fac trei minute și jumătate de RECUNOȘTINȚĂ pură pentru trei motive”, spune Robbins. Aleg unul dintre cele trei ca să fie simplu … vântul care adie pe fața mea, fețele copiilor mei, orice…”

”Motivul pentru care începe ziua cu starea de recunoștința este datorită capacității sale extraordinare de a înlătura emoțiile negative. Cele două emoții care ne dau cel mai mult de furcă sunt frica și furia, însă nu poți fi recunoscător și înfricoșat în același timp. Și nu poți fi furios și recunoscător simultan.”

După câteva minute de recunoștință, Robbins mută concentrarea pe 3 succese uriașe pe care și-ar dori să le trăiască în următoarele 6 până la 12 luni. „Le văd ca și cum s-au realizat deja …  și ma simt împlinit și mulțumesc pentru asta.”

Cu aceste obiceiuri, Robbins spune că este pregătit să aibă o zi cu energie pozitivă și putere în tot ce-și propune să realizeze.

20/20/20 din primele 60 de minute din zi…

Robin Sharma aplică regula 20/20/20, cu argumente clare de ce să faci ceea ce faci și , cumva într-un firesc este tot ce vine de la Robin… Mentorul meu indirect, am învățat foarte multe despre disciplină și ritualuri de la el.

– Primele 20 de minute, imediat după ce te-ai trezit, FĂ MIŞCARE, antrenează-te intens: acest obicei va face enorm pentru tine. Studiile demonstrează că acest obicei va crea o farmacie chimică a excelenţei: creierul va elibera dopamină – neurotransmiţătorul motivației, scade nivelul de cortizon din creier și crește nivelul de serotonină; se va elibera BDNF (Brain-derived neurotrophic factor) – un hormon miraculos care ajută creierul prin vindecarea celulelor afectate de stres (BDNF – acţionează asupra anumitor neuroni din sistemul nervos central şi în sistemul nervos periferic, ajutând la supravieţuirea neuronilor existenţi şi încurajarea dezvoltării unor noi neuroni şi formarea de noi sinapse).

Cu aceste prime 20 de minute îţi rescrii practic CREIERUL, îţi creşti ritmul metabolic, te pregăteşti pentru o bună rezistenţă împotriva stresului.

– Următoarele 20 de minute – PLANIFICĂ, stabilește ce vrei să faci, acest gest fiind generator de speranță şi optimism în faţa zilei ce pornește. Acest pas este necesar pentru că te ajută să fii focus pe priorități și să ai o claritate a pașilor pe care-i ai de făcut.

– Ultimele 20 de minute  ÎNVAȚĂ ceva nou, studiezi ceva util pentru tine. Cine învaţă mai mult câştigă mai mult. (The more you know, the more you can achieve).”

Uite, poate te inspiră ceva din ce fac eu, iar dacă ai deja anumite ritualuri care știi că te ajută, împărtășește-le cu noi. Să ne inspirăm mereu cu bine unii pe ceilalți!

  • Hidratare – beau apă – 600 ml;
  • Fac patul;
  • Citesc din cartea de rugăciune – 15 minute;
  • 20 de flotări + streching activ – 10 minute;
  • Stau cu ochii către soare și setez o intenție pentru ziua ce începe;
  • Scriu în JURNAL – 5 minute;
  • 30 minute citesc;
  • mă conectez cu animalele din curte, le dau de mâncare și apă – 5 minute.

Îți las niște resurse, vezi ce te inspiră și te invit să ai conștient acest ritual al dimineții. Iar dacă vrei să-mi scrii ce faci tu, care sunt obiceiurile tale, cum arată ritualul tău de dimineață, mă voi bucura tare mult să citesc și să mă inspir și eu de la tine.

În următorul articol voi scrie despre ritualul de seară, despre care acum, pot doar atât să-ți spun: sunt în vacanță și îmi fac de cap!

Însă, ritualul de dimineață, oriunde aș fi el rămâne mereu parte din acțiunile mele, indiferent de perioada de an – activitate sau vacanță.

Să creștem #împreună!

 

Resurse:

https://www.laviniabratu.ro/7139-2/

https://www.laviniabratu.ro/ritualul-de-dimineata-a-unui-om-de-succes/

Tools of Titans – The Tactics, Routines, and Habits of Billionaires, Icons, and World-Class Performers – TIMOTHY FERRISS

Tribul Mentorilor – Scurte sfaturi de viață de la cei mai buni din lume – TIMOTHY FERRISS

Andy Szekely – Rutina mea de dimineata

Morning Rituals of Tony Robbins, Oprah, Steve Jobs, Lady Gaga and the Most Successful People

5 Rituals that Predict Success / Robin Sharma

How to Wake Up Early / Robin Sharma

Abonează-te la Newsletter și vei primi periodic informații noi de pe site.

F.E.M.E.I.A este o echipă de femei al cărei scop este să ofere contextul potrivit pentru creștere, dezvoltare, conectare și inspirație în domenii precum Fitness, Energie, Motivație, Evoluție, Identitate și Armonie

F.E.M.E.I.A este o echipă de femei al cărei scop este să ofere contextul potrivit pentru creștere, dezvoltare, conectare și inspirație în domenii precum Fitness, Energie, Motivație, Evoluție, Identitate și Armonie

F.E.M.E.I.A © 2022 All rights reserved.  Designed by AD Web Design IT

Scroll to top